"Iar Dumnezeul nădejdii

să vă umple pe voi de toată bucuria şi pacea în credinţă,

ca să prisosească nădejdea voastră,

prin  puterea  Duhului  Sfânt"

Liniste. Prioritati

Cand am hotarat sa "refac" lista prirotatilor am crezut ca va fi greu.
De fapt, a fost greu cam .. trei-patru zile. Apoi am observat ca se refac matcile prin care curge apa, se creeaza noi obisnuinte, se reordoneaza lucrurile.
Probabil ca multi dintre noi nu incep ceva nou pentru ca isi creeaza scenarii despre cat de greu va fi, cat de mult vor trebui sa lupte cu vechile deprinderi.. Dupa ce incepi, vezi ca de fapt chiar merge bine, ca poti face si asa lucrurile.
Sunt cam sapte luni de cand legatura mea cu internetul s-a cam redus la obligatiile de seviciu. Am facut un mic bilant si am hotarat sa il scriu aici, poate il voi folosi intr-un viitor in care voi dori - din nou - sa iau o hotarare de acest gen...
Asadar, in perioada asta: am citit mai multe carti decat atunci cand "conexiunea" mea era mai intensa (as putea chiar spune ca am citit cu mult mai multe carti), am lucrat in gradina si m-am apucat de lucruri pe care mereu le amanam, am scris mai mult in jurnalele mele de notite (care tot pe calculator sunt, dar nu on-line...), am fotografiat imagini care nici nu banuiam ca le vad de la fereastra mea, pot spune ca am fost mai mult prezenta in viata reala. A, sa nu uit. Si mi se pare ca este mult mai liniste in jurul meu. Am stat destul timp in fata calculatorului, dar atat: doar eu si calculatorul, nu si "conexiunea"
Astea au fost plusurile dobandite.

Un singur mare minus, pe care nu pot sa il trec cu vederea: mi-a fost si imi este dor de prietenii virtuali pe care i-am cunoscut pe forumuri, pe blog. Asta ar fi marele dezavantaj pe care nu reusesc sa il compensez.

Dupa cum suneam: liniste, prioritati.

Toate  gandurile bune!

Sfantul Dimitrie Izvoratorul de Mir

La multi ani, patronatilor!
Sfantul Dimitrie Izvoratorul de Mir sa ne ocroteasca si sa ne calauzeasca!

http://www.youtube.com/watch?v=IZhvZfRnLns


Sfant deosebit de iubit de credinciosi, fostul guvernator din Tesalonic, Grecia, a ajuns sa detina cheia hotarului dintre vara si iarna. In popor, anul a ajuns sa fie "hotarat" intre 23 aprilie (la Sfantul Mare Mucenic Gheorghe) si 26 octombrie (Sfantul Dimitrie) cand lumea considera ca e vara si codrul e inchis (nu poti vedea prin el din cauza frunzisului des...), iar de la Sfantul Dimitrie pana la Sfantul Gheorghe oamenii considera ca e iarna,  codrul e "deschis" si poti vedea printre crengile goale si umede.
Ba mai mult, orice batran iti va spune, sfatos, ca e obligatoriu sa porti caciula intre Sfantul Dimitrie si Sfantul Gheorghe pentru ca altfel racesti!

Indiferent cate traditii are poporul, azi e sarbatoare mare, pe care o iubesc si care - mereu repet - imi aduce senzatia apropierii imediate a sarbatorilor de iarna. Pentru familia noastra acum, in iarna, sunt cele mai multe aniversari, ne bucuram de sarbatorile Sfintilor ocrotitori si apoi... fara bagare de seama, apare dupa colt Craciunul!

Semne de toamna

A sosit toamna in bucataria mea.

Culegem via

Pe masura ce am devenit, cu adevarat, locuitori ai satului nostru strajuit de paduri, am invatat ca fiecare cultura are rostul ei. Rost care nu ai voie sa il schimbi, indiferent cate argumente stiintifice incerci tu sa aduci: am citit pe internet ca.... Vecinele mele, femei in varsta, care de o viata muncesc pamantul se uita la mine putin piezis, isi aranzeaza basmaua si isi ridica hotarate sapele: oi fi citind mata, da' aiasta asa se face!
Si gata, asa ramane.
"Pusul" fasolelor se face intr-un anume fel, al cartofilor in alt fel, dar cea-mai-cea stiinta ancestrala este cea legata de vie! Cu via nu glumesti nici la taiat, nici le legat, nici la lastarit. Acolo sunt gesturi, date, zile pe care trebuie sa le inveti dupa indelunga experienta, sa tii minte de la an la an ca "inainte Sfant Ilie nu te atinji de lastari, sa stii mata, ca daca vini ploaie cu gheata apai lastarii pazasc jia! sa stii!". Mi-s dragi batranele care isi dau toata silinta sa ma invete datinile, sa fie ele sigure ca nu gresesc din lipsa de timp sau din nestiinta iar reperele sarbatorilor religioase sunt sfinte, indiferent ce zice prognoza meteo de la posturile TV. Au credinta ca daca totul e facut cu migala, cu drag, respectand cele stiute, in toamna via te va rasplati.

Ei bine, ne aflam in prag de mare eveniment: sambata culegem via! S-a gustat "cea alba", apoi "cea negra", fiecare cu rostul ei fiindca alba ii mai dulce dar se scutura mai repede, cea neagra "se indulceste" mai tarzior putin.... Vasele se oparesc din timp, se aerisesc, galetile stau si ele pe pozitii si n-e-a-p-a-r-a-t "jia nu o culeji suparat! multamesti Domnului pentru roada si merji bucuros la treaba! daca stai innegurat, apai acru iese jinu". Invatatura care ar trebui sa invatam sa o aplicam la orice treaba facem.
Asadar sambata suntem in vie, multumim pentru toata roada cea buna si bucurosi vom incepe treaba inca de dmineata cand dealurile inca stau pitite in putina ceata si primele pasari sageata cerul. E aer de toamna, cu miros de vii si must dulce. Spor la treaba tuturor!

Cea alba:

Cea neagra:

Iubesc toamna, asa cum....

..iubesc vara, iarna, primavara!
Iubesc toamna pentru ca mi se pare perioada care se potriveste cel mai bine cu bilanturile activitatii, cand incepi sa simti osteneala verii ajunsa la liman.
An bogat, an sarac, nu prea mai conteaza, uitam lucrurile neplacute, le pastram doar pe cele frumoase. Arsita se mai domoleste, nostalgiile incep sa se arate cate putin... Acusi drumul din fata casei va fi plin, dimineata, de prichindei somnorosi care sunt trasi-impinsi sa ajunga la timp la scoala..
E toamna, padurea de langa casa si-a schimbat culoarea desi verdele e inca tare pe pozitie, randunelele au desenat solfegii pe liniile de telefon...
Gata! e toamna!
Asa arata cand e romantica...

Asa arata cand e muncita!

Dupa un an...

Acum un an scriam prima data despre Flori. Eram speriata de enormitatea bolii descoperita la aceasta fetita,  de felul in care acest copil obisnuit era strivit de mecanismul birocratic si inuman al spitalelor noastre.
Au trecut lunile ca un carusel, pline de sus-jos, de rezultate bune si de caderi neasteptate, dar toate aceste luni mi-au aratat ca exista oameni extraordinari, nebanuiti in obisnuitul cotidian, care au sarit si ne-au ajutat nesperat de mult...
Sambata dupa amiaza, in arsita care ne toropea satul, sub marul meu batran care isi coace fructele la Sfantul Ilie, au poposit niste musafiri. Cea mai mica dintre ei, nimeni alta decat Florentina! Venita in vacanta in sat, dornica sa revina pe ulitele pe care le cunoaste, vesela ca un cintezoi, ii merge gurita continuu si povesteste cate in luna-si-stele, face mereu glume cu cei doi copii la care e venita in vizita (colega ei de banca si fratiorul ei). S-a inaltat, e subtirica, i-a crescut parul, rade mereu chiar si atunci cand povesteste despre spital, uneori ii scade tonusul cand isi aminteste de puctiile dureroase, dar isi revine cand poveste despre alta ghidusie... Vede mai binisor cu ochiul neafectat total de cheagurile de sange si imi promite "strasnic de tare" ca la toamna intra "direct in clasa a treia" pentru ca deja stie tabla inmultirii chiar daca a stat acasa! Ca "doara nu am stat dejeaba! Am invatat!"
Inca odata multumesc din suflet celor care i-au fost alaturi! Sa primiti inmiit toate darurile facute si sa aveti parte numai de bucurii!

Capsuni cu gust de vara

Atunci cand ne-am mutat la tara, in curtea asaltata de materiale de constructii, masuratori pentru gard, echipe de muncitori care mai de care mai neglijenti, am vazut cateva fire de capsuni.
Ma rog, e mult spus "am vazut" pentru ca la vremea aceea habar nu aveam cum arata frunza capsunilor. Cei care ne ajutau la treaba mi-au aratat o tufa la marginea viei, apoi alta langa un morman de prundis si inca una...
Am hotarat, ca provizoriu, sa le mut la o margine de curte, pentru ca nu aveam inca definitivat locul fiecarei viitoare culturi. Cred ca ati constatat si voi ca orice lucru provizoriu are foarte mari sanse sa devina definitiv, asa incat si capsunile mele au ramas acolo. In fiecare an incep lista de lucrari de primavara cu "aranjat/rarit/ordonat capsunile", dar in fiecare an acesta operatiune ramane doar pe hartie. Asa incat capsunile s-au intins singurele acolo unde le-a placut, au inflorit si rodit frumos an dupa an si mereu imi dovedesc cum un lucru modest, nebagat in seama poate avea calitati de vedeta!
Capsunile mele sunt micute, foarte rosii si extraordinar de parfumate.
Imi face placere sa fac dulceata sau gem, sa le amestec cu zmeura, pentru ca indiferent de combinatii  sunt bune, bune. Au parfum, au un gust perfect, au exact gustul verii!
Si anul asta le-am savurat, m-am bucurat de ele si le-am pregatit pentru marea transformare in gem. Acusica borcanelele se vor alinia in raft...

Ploaia

Avalansa de coduri care ne semnaleaza ploi, altele avertizeaza inundatiile care pot sa apara. Ne uitam spre pamant daca mai poate absobi atat de multa apa dar uitam ... uitam ce frumoasa e ploaia.
Ploaia simpla, eliberata de spaimele promovate agresiv in media, primita cu intelepciune de vecinii mei tarani: "Tat ce da Domnu' ii bun!".
Asteptata de plante:

Oglindita in geam si cu nori atarnati de streasina:

Uneori cu gheata:

Iar cand devine prea vijelioasa, aprind lumanarea ramasa de la slujba Invierii Domnului si ma simt in siguranta:

In toate formele e frumoasa, imi place sa o aud pe acoperisul casei, imi place sa merg prin iarba uda, imi place cum se invioreaza totul, cum miroase a proaspat dupa ce ploua.
Atat doar ca trebuie sa o eliberam de coduri si imagini apocaliptice....

HRISTOS A INVIAT!

Biserica noastra in asteptarea marii sarbatori


Mii de palme, tinere sau batrane, obosite sau odihnite, obisnuite sau nu cu intrarea in Sfanta biserica .... mii de causuri de palme au protejat lumina sfanta. Au ferit-o de stropii furiosi de ploaie si de rafalele de vant, au ocrotit-o si au incercat sa o aduca in casa. Traditie sau nu, dar incercarea fiecaruia de a pazi flacaruia pana acasa este semnul ca dorul fiecaruie dintre noi pentru Dumnezeu, constientizat sau inca nebanuit, exista si sta cuminte in interiorul sufletului pana cand va fi momemtul sa iasa la iveala.
Flacara Luminii Sfinte si credinta in Invierea Domnului sa ne lumineze Pastele. Ingerul a strigat: Hristos a Inviat!

Au sosit berzele!

Am constientizat sosirea primaverii, am simtit valul de caldura, apoi ploile si vantul care a inceput sa imi usuce gradina.
Insa aseara, cat inca mai era lumina dar intunericul se pregatea sa se instaleze in ograda, ei bine aseara am dat nas in nas cu ditamai Frumusetea de Primavara! Merita majusculele, pe cuvant!

Am iesit din casa cu destinatia magazia de alimente, am trecut de coltul casei spre gradina si o miscare alba, fantomatica mi-a atras atentia. A fost mai mult ca atunci cand ti se pare ca vezi ceva cu coltul ochiului pentru ca, de fapt, eram vrajita de cantecele mierlelor si ale privighetorilor abia sosite la noi.... Am intors rapid capul sa vad ce mi-a atras atentia...
La marginea livezii, pe negrul pamantului arat s-a conturat o splendida silueta: o barza! Mergea maiestos peste brazdele de pamant, cumva neafectata de denivelari, intr-o plutire cercetatoare. Am incremenit de frica sa nu o sperii, desi ne despartea ceva spatiu. Si-a continuat drumul alba, frumoasa, cu aer de salbaticiune. Am vazut-o mai bine si am tras concluzia ca este masiva si puternica, deci era un mascul, probabil primul sosit in cautarea locului de cuibarit.
In partea de jos a curtii avem un iaz micut care vara e plin de broaste. Probabil asta a fost "argumentul" poposirii in curtea mea a solului maiestos.

M-am strecurat usor, pe langa zidul casei si mi-am chemat si sotul sa fie martor al acelei intalniri. Am stat amandoi, pret de minute bune sa-i admiram mersul. Minunata pasare calatoare se simtea in elementul ei, linistea din jur era sparta doar de catre un latrat de caine din curtile vecinilor....
Apoi le-am vazut si pe restul.... Doua, apoi trei, apoi uite inca una, cate or fi fost nu stiu dar baletul lor era ireal. Desenau opturi perfecte pe cerul pe cale sa se intunece, planau pe fiecare pala de vant, se incrucisau cu viteza ametitoare si apoi reveneau in volte largi, magice. Si totul intr-o tacere deplina, chiar deasupra mea, despartiti doar de suieratul vantului. Ma furnica palma sa intind mana pentru ca puteam jura ca as atinge o aripa, o pana, asa de aproape mi se pareau ca sunt ....
In tot acest timp barza poposita in curtea noastra si-a continuat mersul prin vie, a ciugulit cate ceva, pana s-a apropiat la cativa pasi de noi. Tot tabloul format de stolul de sus si de "capitanul" de jos m-a facut sa simt ca dau noroc cu primavara, ca minunea asta de creatie care ne inconjoara si-a ridicat putin coltul cortinei ca sa imi aduca aminte de cat de frumoasa e lumea... Mi-a trecut prin minte ca din acest motiv a randuit bunul Dumnezeu sa serbam Invierea acum, primavara, pentru ca avem milioane de motive sa reinviem si noi in fiecare an... Avalansa de ganduri, senzatii, emotii toate m-au sagetat in fractiuni de minut, cat timp stateam nemiscata si admiram.

Apoi, la un foarte mic pas al nostru, barza din curte a dat semnalul. A dat din aripi doar de doua ori si deja era sus, alaturi de celelelte balerine. O forta si o amplitudine a aripilor care s-au auzit dislocand aerul, dar fara sa isi piarda gratia si iata-l sus, conducand stolul. S-au indreptat spre padure, mici puncte albe in intunericul care napadise curtea.

Azi dimineata, la prima ora, preafrumoasele balerine m-au intampinat iar. De data asta in fata casei, apoi deasupra ulitei si a casei de vis-a-vis, semn ca se obisnuisera cu locul, ca gasisera copaci inalti si trainici la marginea padurii unde sa poposeasca stolul abia sosit.
Acelasi dans inaripat, acelasi opturi ideale de parca desenau ADNul uman sau Coloana Infinitului, acelasi volte planate pe palele de vant. Cativa copii dansau in drum si le imitau tinandu-si mainile in aer, adultii isi ridicau fruntile spre cer ca sa nu piarda niciun minut de spectacol constienti ca participa la un fragment de maretie.
Le-am urmarit pana s-au grupat, din nou la marginea padurii brodand cu spuma alba copacii.. Toata ziua, cand faceam o pauza de la treaba ridicam privirea sa verific daca dantela alba e la locul ei. Era acolo, numai cate una-doua pasari le mai vedeam rotindu-se in inalt.

E bine sa le stiu aici, simt ca e ca si cum a fost "semnata" o garantie pentru locul in care stau, ma asigura ca e bine aici si liniste, ca e departe de agitatia restului lumii... Bun venit si o sedere cat mai frumoasa!

Leapsaaaa

Cu putina intarziere am vazut leaspsa sosita de la Iasmin . Ma grabesc sa raspund si, sincer imi fac timp sa citesc si ce au scris celelalte prietene pentru ca sunt intrebari interesante.

Saptamana trecuta cel mai mult am platit o pereche de pantaloni pentru sotul meu, pentru ca avea mare nevoie sa completeze tinuta de serviciu....
Daca as castiga maine 10.000 de euro as plati datoriile ce le mai am si as iesi la pensie!!! Sa stau acasa, sa am grija de gradina, sa citesc si sa fac lectii cu copiii din satul meu ... asta ar fi "cucerirea Everestului" pentru mine
Reteta mea preferata dintre cele mai ieftine depinde de perioada anului in care ne aflam: daca suntem in post salata de rosii si cartofi prajiti; daca suntem in afara postului atunci pui cu smantana
Distractia mea preferata care nu implica cheltuieli citit, citit si in pauze cate un film care sa merite
Voi considera sapatamana aceasta un succes pe blogul meu daca reusesc sa scriu pe ecran tot ce "scriu" in minte si in suflet
Daca ar fi fac o cheltuiala mai mare si nu neaparat necesara as achizitiona niste electrocasnice la care visez demult (un robot de bucatarie care costa de mama focului dar tare mi l-as dori, o masina de paine ... si tot asa)
Cand eram copil visam sa fiu ... nu tin minte sa fi fost ceva la care sa ma fi gandit cu ardoare. Am gustat copilaria fara sa imi doresc sa cresc mai repede ca sa ajung ceva anume
Dintre mere si pere im plac perele moi
Intre ghiocei si zambile prefer ... ambele! Ghioceii imi incalzesc inima pentru ca apar primii, ii astept ca pe o gura de oxigen. Apoi, dupa prima senzatie frumoasa ma pregatesc de urmatoarele: zambile, viorele, lacramioare, toporasi
Banii reprezinta pentru mine un mijloc de a rezolva rapid cu cerintele impuse de societate pentru a ajunge cat mai repede la intimitatea vietii mele, a casei mele, a lumii in care prefer sa traiesc departe de zgomotul cotidian.

Dragele mele colege, stiu ca va intereseaza cateva dintre intrebari asa ca - in mod colectiv - va predau stafeta!

Sigur vine!

Zapada e inca pana la genunchi si scartaie la suprafata. E un strat de gheata care o intareste asa incat fiecare pas e ca mersul pe luna... Apas tare cu talpa bocancului ca sa sparg crusta si apas stratul alb. Cu greu simt pamantul sub picior si pasesc. Urmeaza alt pas greoi si apoi inca unul...

Toata padurea e incremenita intre albastrul cerului si albul zapezii, singurele dare inchise la culoare sunt trunchiurile copacilor. Nu e liniste in padure, ba chiar e mai forfota decat mi-am imaginat: aud scatii, multe vrabii zgomotoase, apoi vantul care frige obrajii si aduce lacrimi in ochi din cauza frugului.

M-am abatut de la poteca pentru ca tigancila batrane din sat mi-au spus ca pe la poalele dealurilor abrupte as putea gasi petece de pamant dezgolit de zapada si poate, sub magia vantului, acolo sa fi aparut vreun fir de ghiocel. Zapada insa nu s-a lasat topita de nicio raza de soare mai indrazneata, e peste tot, pe sub crengile joase, inca troienita pe langa tufari. Smocuri de crengi fragede rupte de animale, alb virgin neatins de picior de om, iarna e inca stapana pe padurea de langa casa.

Si totusi.... si totusi ceva ma face sa adulmec aerul cu un miros mai altfel decat in miezul iernii, lumina e mai blanda, poate o imblanzeste ciripitul din varful copacilor sau poate pozitia schimbata a soarelui o face. Ceva e altfel in padurea mea, e ca un fel de sigur-vine, o asteptare frematatoare. Ma lipesc de un trunchi de copac si privesc cerul.Pana si norii mi se par mai calzi decat cei din iarna si acolo e un mesaj ca sigur-vine...

Drumul spre casa il fac iar prin zapada inalta si inghetata la suprafata. Odata ajunsa in curte dau vestea cea mare: sigur vine primavara! Se simte in toata padurea inca inghetata!

Liebster Blog Award ... sau cum te surprinde prietenia!

Marturisesc ca imi iubesc blogul, dar oricat de mult as vrea sa il "gospodaresc" mai temeinic ma impiedica lipsa timpului. Uneori, seara tarziu, cand mai am putere cat sa arunc un ochi pe mesajele primite fur cateva secunde sa vad daca trebuie sa mai raspund vreunui mesaj de pe blog, sau imi acord cateva clipe sa revad unele poze vechi.
Insa totul se petrece repede, uneori cu promisiunea ca "maine.. maine, sigur gasesc zece minute sa le aloc blogului..." si maine iar se aglomereaza toate si nu reusesc.

Azi, in schimb, gasesc un mesaj care mi-a umplut inima de bucurie. Prin Iasmin (multe imbratisari, inima mare ce esti tu...), de la o alta colega de forum am primit un cadou:

Liebster Blog Award


"Liebster Blog este o idee foarte frumoasa de a face cunoscute bloguri cu mai putin de 200 de urmaritori si de a aduce un zambet pe buze celor care se ocupa de acele bloguri, aratandu-le ca munca lor este apreciata.

Pentru a accepta acest premiu tare frumos care mi-a bucurat sufletul si inseninat ziua trebuie sa:

1. Scriu despre premiu pe blog

2. Mentionez de la cine l-am primit si sa pun un link catre respectiva persoana

3. Ofer la randul meu premiul altor 5 bloggeri cu mai putin de 200 de urmaritori, in semn de apreciere pentru ceea ce fac:).

4. Las un comentariu celor 5 bloggeri nominalizati prin care ii anut despre premiu"

Iar gandurile mele de prietenie merg spre:

Andreea
Mariana
Adinuca - gradinareasa la care trag cu ochiul sa invat si eu
Tatiana

Crenguta de Craciun

Am scris cate ceva despre un obicei pe care il respectam in fiecare an, dar nu am adus si "dovada".
In fiecare an, de Sfantul Nicolae punem in apa cateva crengute de prun, visin sau cires. De regula, sunt inghetate, pline de zapada sau doar ude, in functie de ce fel de iarna avem. Oricum, starea lor nu indica faptul ca am putea vedea vreo floricica pe ele....

Stau in casa, la caldura si cu ceva apa in vaza, iar la Anul Nou apare surpriza! Crengutele noastre infloresc... Flori micute, albe, gingase.
Sunt florile dalbe pe care le gasim in textele colindelor, sunt florile de mar gasite in sorcova. Putini oameni si-au mai pus intrebari de unde vin urarile de inflorire ca un mar- ca un par in sorcova Anului Nou, atunci cand zapada este in drepturi depline, insa batranii nostri mai pastreaza obiceiul de a-si "inflori" crengutele Anului Nou. De la ei am invatat si noi.

Si acum aduc aici si dovada:

Iarna

Ieri dimineata, la noi in curte, a poposit un pic de iarna. Cam putin dupa cat de mult am asteptat, dar minunat de frumoasa!

Un strop de moralitate, va rugam!

In ciuda faptului ca mi-am tinut textele publicate aici departe de tema politica, azi am vazut un indemn care ma face sa il doresc si aici, pe blog.
Stim cu totii despre volbura creata un jurul noii legi a sanatatii. Plecand de la faptul ca Romania e bolnava politic si moral, ca sistemul sanitar face orice in afara de tratarea cu omenie si corectitudine a celor bolnavi, putem spune ca ar fi necesare schimbari si ar fi necesara o astfel de lege.
Dar realitatea ultimilor ani ne-a invatat ca toate legile promovate zgomotos si apoi votate in legislativ sunt schiloade, deservesc strict clasa meschinilor politici si fura si ultimul strop de acces la o lege corecta a poporului. Asadar, si modul in care este impinsa in fata aceasta lege ma face sa ma gandesc la acelasi lucru: vor profita sacalii din sistemul sanitar, care vor iesi rapid din statutul de bugetar (unde nu puteau face nimic, pentru ca vezi-bine, aveau fonduri insuficiente...) si vor deveni reprezentanti ai caselor de sanatate-spitalelor private.

In tot peisajul sanitar romanesc, mereu am admirat un medic, indiferent de functia care a ocupat-o. Mai mult, l-am admirat in ultimul timp, chiar daca vorbea din pozitia unui secretar de stat, adica din echipa celor de la guvernare. Evident, este vorba de dl. Doctor Raed Arafat. Mai roman decat multi romani, profesionist, dedicat, organizat, cinstit. Asta a razbatut, prin sticla televizorului, pana la public...
Nu are rost sa mai povestesc ce s-a intamplat zilelel astea cu acest om. Dar, pentru ca tot raul e spre bine, iata ca s-a concretizat in blogosfera o idee care mie imi place. Poate ca Domnia Sa nu doreste, poate nu e momentul sau poate nu va avea sustinerea, dar ideea de a promova un specialist, un om dedicat, patriot, sufletist, intr-o astfel de functie mie mi se pare minunata. Poate ca am ajuns, in sfarsit, la constiinta de a pune piciorul in prag si de a cere un strop de moralitate din partea celor care ne conduc!

Asadar, iata ideea prietenilor bloggeri

Daca increderea populatiei in actualul pres. al Romaniei vis a vis de medicul Raed Arafat este 5% versus 95%, iar aceasta incredere se refera la criterii de profesionalism, bun organizator, onestitate si corectitudine, verticalitate morala, autoritate personala, oare nu ne-am dori un asemenea OM sa ne reprezinte in functia cea mai inalta? Sa mai adaugam ca domnul Arafat nu apartine nici-unui partid, deci “neutralitatea” lui este reala iar activitatea in functii inalte de conducere ale statului ii da si experienta in astfel de pozitii! Si da, este cetatean roman!

Ce parere aveti?

APEL

Haideti ca toti cei care suntem pentru aceasta idee sa o postam pe bloguri, sa o raspandim !

APEL DE URGENTA : INSANATOSIREA ROMANIEI !

Dr. RAED ARAFAT: PRESEDINTELE ROMANIEI !

La multi si binecuvantati ani!

Thomas Kinkade

La multi ani, bucurii adevarate pentru suflet, reusite in lucrurile bune, pasi calauziti pe calea cea dreapta!
Sa avem 366 de zile senine si in pace, cu dragoste daruita si primita!

La multi ani!

Craciunul copilariei .. (II)

Putin mai tarziu, in anii de scoala, Craciunul nostru era format din … trei Craciunuri.

In functie de cum pica data de 25 decembrie (cand nu era liber in mod oficial), seara de ajun o petreaceam acasa, apoi a doua zi (dupa serviciul parintilor) megeam la casa parohiala la bunicii materni.

Fie ca mergeam in satul unde slujea bunicul meu, fie ca am mers apoi in Iasi, atmosfera era mereu aceeasi: colegi preoti adunati, voci care colindau intr-un fel in care ti se oprea respiratia, in care simteai ca ingerii intr-adevar s-au aratat pastorilor si ca acolo, in iesle, se nastea Matuitorul. Bunica aseza masa, prima masa de frupt dupa post, in camera buna unde era asezat si bradul. Cand binecuvanta bunicu masa, raspunsurile erau date de o “strana” formata din cinci –sase preoti! Mai bine ii ascultai pe ei binecuvantand, decat sa te asezi sa manaci…. Dupa aperitive, bunica aparea cu un cos de nuiele, acoperit cu un stergar, si ne spunea ca tocmai l-a gasit pe pragul usii de la bucatarie si ca nu stie ce ar putea fi acolo… toata lumea era foarte “surprinsa”, parintele Mihai Frunza (fost coleg de seminar cu bunicu) spunea ca el crede ca a venit Sfantul Nicolae pentru ca numai el lasa pe prag cadouri, ceilalti il contraziceau “nu, parinte, ca am fi auzit miscare pe la geamuri…”, bunica incepea sa scoata din cos colaci impletiti copti in rola, borcanele cu dulceata de cirese amare si stergare albe brodate. Fiecare mesean primea cate un stergar, un borcanel si un colacel, iar la sfarsit ramanea in cos un pachetel. Bunica isi punea ochelarii sa citeasca (ea nu a purtat ochelari pana la 90 de ani, vedea perfect), apoi si-i dadea jos pentru ca “nu inteleg ce scrie aici, e un nume dar nu-l inteleg….”, eu frisonam fiinda stiam destinatarul, dar nu voiam sa stric jocul. Intr-un final nerabdarea era prea mare ca sa nu sar direct in bratele ei si sa imi revendic cadoul.

Era atata caldura in jurul meselor acelora, asa de multa bucurie pentru ca traiam zilele Craciunului, desi povestesc despre anii in care preotii nu erau deloc bine vazuti in societatea romaneasca.

Apoi, la sfarsitul sapatamanii plecam spre bunii de pe tata. Acolo gaseam un altfel de Craciun. Casa era plina de copiii, ma intalneam cu verisoarele mele, ne povesteam cum a fost la fiecare dintre noi in seara de Ajun. Dupa prima emotie a sosirii si intalnirii, obligatoriu ne pregateam pentru Ajun-redivivus. Seara urma sa refacem Craciunul pe care nu am putut sa il petrec impreuna. Obligatia noastra era sa ne colindam familiie, asa ca trebuia sa repretam. Buna mea spunea ca participa la repetitiile noastre, in sensul ca ne “sprijina” cu un platou de prajituri. Alaturi rasarea si o farfurie cu struguri culesi tarziu, aproape stafiditi. Asta era desertul Craciunui nostru. La bucatarie lucrau mamele noastre, tata si unchiul meu erau cu bunicu prin curte si pe la magazia de vinuri….

Pe dupa amiaza, cand se insera, era asezata masa in sufragerie, cu fata de masa alba brodata, cu pahare stralucitoare. Bunica ne indica ce pahare sa scoatem pe masa “ca sa cinstim ziua asta mare”. Noi frisonam deja, fiinda venea clipa “spectacolului” nostru.

Cand toata lumea lua loc la masa, noi ne infofoleam bine si ieseam pe trepte, in fata casei mari, trageam usa dupa noi si asteptam cateva clipe. Eram emotionate foc…. Apoi bateam in geamul sufrageriei si strigam din rasputeri: au sosit colindatorii sa va vestim Nasterea Domnului.

Iar cand se dechidea usa de la intrare, bunii aprindeau toate luminile de la intrare si ii vedeam pe toti adunati in cadrul usii sa ne asculte ne tremura vocea de emotie si de placere… ne incurcam, nici vorba, cantam cat puteam de tare, insa cred ca niciodata nu am trait mai frumos colindele in copilaria mea.

Cantam tot ce stiam, o indemnam si pe cea mai micuta dintre verisoare (care avea vreo trei-patru ani) sa cante si ea, ne inghetau mainile si nasurile dar n-am fi vrut sa se termine. Intr-un final, reuseau parintii sa ne bage in casa, ne asezam la masa cea mare si frumoasa. Buna mancarea, e drept dar tot mai important era ce avea sa se intample la desert.

Noi mai mult frunzaream decat mancam, eram cu ochii pe bunica (saracuta era bolnava si mergea foarte greu) ca sa prindem momentul cand va deschide bufetul din sufragerie. Bufetul ala era un fel de vas plin de comori: acolo stateau platourile cu prajituri, zaharul candel sau bomboanele mentolate. Iar de Craciun acolo erau pitite cadourile noastre. Verisoarele mele care stateau langa bunici mai primeau cateva cadouase si in seara de Ajun, dar ale mele erau pastrate pentru ziua in care ajungeam si noi de la Iasi. Momentul cadourilor era, si aici, o joaca placuta. Bunica se prefacea ca incepe cu cei mari. Scotea un pachet, spunea ca este al lui bunicu, i-l dadea il sauta si ii ura multi ani. Eh, intelegeam noi cumva ca fiind seniorul familiei are priortate…..

Apoi mai scotea un pachet, il analiza si spunea ca este al lui tata, sau al unchiului meu. …. Deja era prea mult pentru noi si incepeam foiala pe scaune, buna se uita peste ochelari la noi si radea incetisor. Atunci incepea sa ne dau noua cadouasele, ne ccocotam in varful patului cel mare din dormitor si ne jucam pana tarziu, in noapte.

Din zilele Craciunului si pana dupa Anul Nou strazile rasunau de pocnetul harapnicelor (nu existau pocnitorile moderne), iar inspre Anul Nou apareau pocnitorile cu carbid si tevi de metal. Zilele pe care mi le amintesc eu erau pline de stralucirea sarbatorii in sine, cu mancaruri simple, cadouri ieftioare dar facute din suflet, unele facute de mana, in casa dar daruite cu mare drag. Nimeni nu era uitat, pentru fiecare se impletea un fular sau o pereche de masnusi daca altceva nu stiai ce ai putea sa ii daruiesti. Iar copiii, ei se bucurau de colinde si uraturi, de dulciuri, de lumanarile colorate sau de artificii. Nu stiam pe atunci despre roboti cu baterii, de lasere sau de jocuri electronicre dar nu as da pe nimic amintirea serilor de sanius.

Toate bucuriile care insoteau sarbatoarea Nasterii Domnului ne faceau sa simtim ca petreceam o sarbatoare foarte importanta, cu adevarat motiv de inseninare pentru toti crestinii.

Aveti nadejde

Bucurati-va, simtiti din toata inima aceasta zi, nadajduiti ca totul va fi mai usor si mai frumos.
Si, mai ales, primiti din umilul lacas din Bethleem vestea Nasterii. Necunoscuta atunci, neasteptata decat de cativa oameni, dar atat de asteptata acum, atat de dorita!

Craciun Fericit si luminos!