Fragilitate

Inceputul Postului Nasterii Domnului

Am ajuns si in acest an in prima zi a Postului Nasteri Domnului. In afara de repetatele intrebari "cand a trecut timpul?", "parca acum eram in Postul Adormirii Maicii Domnului", incepem sa ne punem intrebari legate strict de acest inceput de post pentru ca avem multe de facut in legatura cu noi si pentru noi.
Cateva cuvinte ale Parintelui Teofil Paraian le consider minunate pentru inceputul Postului Nasterii Domnului:

<< Domnul Hristos a asemanat Sfanta Impartasanie cu painea, cu painea cea de toate zilele si a zis: "Cine mananca din painea aceasta viu va fi in veci. Daca nu veti manca trupul Fiului Omului si nu veti bea sangele Lui, nu veti avea viata in voi. Trupul Meu este adevarata mancare si sangele Meu, adevarata bautura" (Ioan 6, 51,53,55). Domnul Iisus Hristos n-a dat impartasirea ca pe o recompensa, ca pe un dar, celor care duc o viata exceptionala, ci a dat-o ca pe un ajutor. Painea pe care o mancam este ajutor ca sa traim! Cine nu mananca - moare, cine mananca - traieste! Asa se intampla fizic, asa se intampla si spiritual.
Domnul Iisus Hristos i-a invatat pe oameni sa fie buni, sa ierte, i-a invatat sa creada, i-a invatat sa se smereasca, i-a invatat sa aiba ingaduinta. Adica toata Evanghelia este un fel de impartasire, toata Evanghelia este un fel de Intampinare a Domnului nostru Iisus Hristos si o intampinare a noastra pentru Mantuitorul nostru Iisus Hristos.

Evanghelia este impartasire si Cuvantul lui Dumnezeu este Trup al lui Dumnezeu, in inteles spiritual. Pentru a ne impartasi, trebuie sa ne incadram intr-o viata care sa ne faca pe cat posibil vrednici, desi, pana la urma, invrednicirea cea adevarata ne-o da Domnul Iisus Hristos: "Invredniceste-ne, Doamne, in seara aceasta fara de pacat.", "Invredniceste-ne, Doamne, in ziua aceasta fara de pacat.", "Invredniceste-ne, Doamne, sa zicem: Tatal nostru."
Sunt niste lucruri pe care Dumnezeu ni le da in masura in care suntem sinceri, ni le da in masura in care facem randuiala in viata noastra, in masura in care nu fortam lucrurile ca sa intram cu haina murdara intre oameni cu haine curate. Cerem de la Dumnezeu invrednicire speciala si credem ca Dumnezeu ne invredniceste la masurile noastre.

Tare imi place mie imprejurarea aceea istorisita in Sfanta Evanghelie de la Marcu, in legatura cu omul care a zis: "Cred, Doamne! Ajuta necredintei mele" (Marcu 11, 24). Domnul Hristos nu a zis: "Daca n-ai destula credinta n-am ce-ti face! Sa-ti inmultesti credinta si apoi stam de vorba", ci l-a ajutat cu credinta cata a avut-o! Este foarte important lucrul acesta: sa ai dorinta de mai mult, ca sa primesti invrednicirea de la Dumnezeu. Si dupa ce te invrednicesti din partea lui Dumnezeu de unirea cu Domnul nostru Iisus Hristos, sa zici: "Da-ne noua sa ne impartasim mai adevarat" (nu numai atat, la masura aceasta, ci la masuri mai mari, la masura cea mai mare cu putinta) cand? "in ziua cea neinserata a imparatiei Tale". >>



Sa ne ajute Dumnezeu sa fim mult mai impaciuitori, sa avem timp pentru toate si pentru lucruri cat mai frumoase.
Pentru a fi cat mai constienti de nevoile celor din jur as vrea sa vad cat mai multi oameni care chiar se intereseaza de ceea ce au nevoie cei din jur.
Din acest motiv am hotarat ieri sa continui sa strang lucrurile de care are nevoie o familie din vecini, familie careia i-a luat foc casa. Saptamanile trecute am adunat pentru ei hainute (au trei copii), farfurii, pahare, prosoape de baie si de bucatarie, o saltea. Intre timp am mai strans cateva perdele. Iar ieri, dupa amiaza, am strans din toata camara cratite, oale, tigai, capace care am considerat ca nu imi sunt strict necesare si care le pot folosi ei. Ca de fiecare data cand trec cu mana prin lucruri pe care nu le folosesc in mod curent, mi-am dat seama de doua lucruri: in primul rand ca praful se aduna prin cele mai nebanuite unghere si ai de sters si spalat peste tot. In al doilea rand, am vazut - inca odata- cat de multe lucruri care nu sunt chiar de srticta necesitate se pot aduna prin casa. Strangem inconstient, adunam prin rafturi si apoi ne plangem ca nu avem loc sa ne miscam . Singurul lucru bun la mania asta a cumparatului este ca atunci cand am de ajutat pe cineva stiu exact unde sa ma duc: in dulapurile mele!
Daca am renunta mai des la surplusul de "bagaje" din rafturile noastre le-ar fi bine si celor care au nevoie de ajutor, dar ne-ar fi bine si noua pentru ca ne putem misca in spatii mai largi.
Pot spune cu toata bucuria ca ma simt minunat atunci cand pot face asa ceva. Sa ne ajute Dumnezeu sa avem mereu parte de astfel de bucurii!

Nu stiu ce titlu sa folosesc.....

In lumina evenimentelor din ultima perioada, am hotarat sa scriu cate ceva despre un lucru care nu face placere nimanui dar care face parte extrem de des din viata naostra: cearta.
Ne certam cu vecinii, ne certam copiii neastamparati, ne certam in trafic, ne certam in mijloacele de transport. A devenit o a doua natura cearta. Ne-am obisnuit atat de tare cu cerurile intre semenii noastri incat o trecem la "ce s-a mai intamplat" si apoi uitam de chestiunea respectiva. Auzi des: s-a certat cutare cu prietena ei acum nu isi mai vorbesc. Apoi alte noutati iau locul stirii si nimeni nu se mai gandeste ce se intampla cu acele doua persoane certate. Cum se umple golul lasat in relatia aceea? Cum se simt oamenii aceea dupa ce s-au certat?

Am fost "cooptata" intr-o cearta care m-a mahnit foarte tare. Am auzit vorbe grele, vorbe mari cum spune un om drag mie, am cunoscut momentul acela in care iti amintesti toate gesturile marunte care te-au necajit si le scoti pe toate la iveala ca sa iti sustii nemultumirea, momentul acela in care vezi negru in fata ochilor dar si clipele de dupa, cand iti pare rau ca nu ai tacut, cand iti reprosezi ca ai spus lucruri peste care mai bine treceai. Multe lacrimi, un gust amar, stare de neliniste, de suflet greu. Si peste toate intrebarea care nu iti da voie sa te linistesti: cu ce am gresit? Chiar nu stiam despre lucrul care l-a necajit pe celalalt, dar ce mai pot face ca sa pot impaca lucrurile? Cum reusesc sa lupt cu minimul meu orgoliu ca sa iau eu asupra mea toata greseala situatiei si sa obtin iertarea celuilalt? Am atata putere sau latura unama, necrestina ma va impiedica?

E greu, e tare greu sa formezi un numar de telefon, sa ii spui celuilalt: considera ca principalul vinovat sunt eu, hai sa uitam totul. Dar cine iti garanteaza ca vorbele astea, chiar spuse din inima, vor intoarce timpul? Ca la urmatoarea intalnire amandoi nu vom avea in gand exact vorbele spuse la cearta, la nervi, ca un fel de cicatrici care vor ramane pe fetele noastre si peste care privirea nu poate trece fara sa le observe...
Care sunt mai adanci: urmele lasate de timp sau urmele lasate de vorbe? Ce arme taioase avem la indemana si cum nu constientizam asta, cum ajungem sa gresim ca niste oameni. Mi-am amintit acum o rugaciune scurta, dar frumoasa:

DOAMNE, iarta-ma, nu ma judeca dupa slabiciunea si rautatea mea, ci dupa bunatatea Ta !Ca un om am gresit, ca un Dumnezeu, iarta-ma!

Imi este limpede ca nu ne putem impaca fara ajutor de Sus, pentru ca noi, desi putem rani si jigni usor de tot, nu prea putem sa aducem vindecare, nu putem netezi cicatricile acelea urate.

Miercurea fara cuvinte

Este, din nou, miercuri. O Miercure fara cuvinte!

Rugaciune Staretilor de la Manastirea Optina

Pentru ca ne apropiem cu pasi repezi de Postul Nasterii Domnului, scriu aici o rugaciune foarte frumoasa, pe care am descoperit-o recent Rugaciunea staretilor de la Manastirea optina, manastire ruseasca. Si aici cate ceva despre aceasta Manastire pentru acei dintre noi care nu stiu prea multe despre ea.

Rugaciunea Ultimilor Stareti de la Manastirea Optina

Doamne, daruieste-mi sa primesc cu liniste sufleteasca tot ce-mi va aduce ziua de azi.Invredniceste-ma sa ma dau intru totul Sfintei Voiei Tale.
In tot ceasul astazi, povatuieste-ma si in toate ma sprijineste.
Oricare vor fi vestile pe care le voi primi in timpul zilei, invata-ma sa le primesc cu sufletul linistit si intarit in credinta ca peste toate este Sfinta Voia Ta.
In toate faptele si cuvintele mele, Tu calauzeste-mi simtirile.
In toate intimplarile neasteptate, nu ma lasa sa uit ca totul vine de la Tine. Invata-ma sa fiu deschis si intelept cu fiecare din madularele familiei mele duhovnicesti, pe nimenea amarind, pe nimenea intristind.
Doamne da-mi puterea sa port osteneala zilei de astazi si toate intimplarile din vremea ei.
Calauzeste-mi voia si invata-ma sa ma rog, sa nadajduiesc, sa cred, sa iubesc, sa rabd si sa iert. AMIN