Acum 27 de ani....

In seara zile de 26 noiembrie, acum 27 de ani, ma internam. Speriata in proportie de 90%, bucuroasa cat pentru toate cele noua luni de sarcina, apasata de atmosfera spitalelor cu care nu eram obisnuita. Familia a fost oprita la intrare si am ramas singura, in camasa aceea diforma mirosind a dezinfectant, indrumata de o asistenta grabita pe cateva culoare intortocheate....
Cum am ajuns in sala de operatii, cum m-au pus sa "inghit" un tub de cauciuc pentru a elimina intreg continutul stomacului pe care as fi putut sa il mai am, toate sunt imagini fragmentate dintr-un film. Urma sa nasc si asta imi repetam mereu in minte!

Am spus ce rugaciuni am putut repede, totul era prea grabit, imi era frica sa nu inteleg vreo indicatie mitraliata spre mine, m-am suit pe masa de operatii care mi se parea nefiresc de ingusta pentru cat de mare eram eu in luna a noua de sarcina, mana legata pe un suport, anestezia... deasupra mea a aparut chipul Domnului Profesor Gavrilescu (Dumnezeu sa il odihneasca!), acelasi medic care asistase si la aparitia mea pe lume. Imi spune de dupa masca: domnita, faci un baiat! Aiurea, gandesc eu... de unde sa stie el chestia asta?De fapt, la cata experienta are...
(Habar nu aveam ca peste cativa ani vor apare ecografele, deocamdata era vorba doar de experienta unui minunat profesor).

Nu mai reusesc sa imi pun in ordine gandurile, primesc o masca pe fata si indicatia sa numar incepand de la unu la zece! Indicatie care ma face sa pufnesc: Doamne, nasc dar nu sunt asa de proasta incat sa nu mai stiu sa numar... Numai ca pe la "cinci" deja visam frumos.
Iar in dimineata zilei de 27 noiembrie, m-am trezit la reanimare. Prima asistenta pe care am vazut-o langa mine am chemat-o repede si am auzit ceea ce asteptam cu tot sufletul: aveti un baietel de 3,500 kg si 51 cm!
Asa a intrat in viata noastra Andrei, cel mai frumos, cuminte, destept si nemaipomenit fiu pe care si l-ar dori cineva. Este o bucurie sa il ai alaturi, este mandria noastra si doresc fiecarei mame sa traiasca aceleasi clipe minunate pe care le-am avut si pe care le avem alaturi de el.
Sa traiesti multi ani, dragul meu, sa fii fericit, sanatos, sa ai un drum frumos in viata, plin de iubire si de impliniri iar bunul Dumnezeu sa iti randuiasca viata lunga si plina de bucurii adevarate!

Trei ani!

Trei ani. Peste 1000 de zile de cand am incercat sa tin activ acest blog. Incepe totul cu o adresa, cu un format pe care nu prea stii sa il alegi, descoperi apoi cum pui poze sau link-uri spre subiecte interesante… Descoperi si cresti cu fiecare rand scris, ai senzatia ca scrii in neant dar apoi apar prietenii, cei care iti raspund, care te suna sa iti spuna ca au vazut o poza sau vor sa ii indrumi sa faca si ei ceva ce au vazut la tine.

O comunitate nevazuta, cunoscuta doar prin scris sau prin voce, dar care formeaza legaturi trainice, care creeaza dependenta ….

Este o perioada din an care imi place foarte mult. De aceea ma bucur ca, intamplator sau nu, acum serbez si anii blogului.

Datorita acestei adrese de blog am prieteni care nu gandeam sa ii am, am aflat lucruri frumoase, altele dureroase, am primit ajutor si sprijin atunci cand nu stiam ce sa mai fac de una singura.

Asa ca imi fac si eu datoria fara de bloguletul meu si ii urez La multi ani, trai lung si fericit si cu cati mai multi prieteni!

Pentru ca zapada inseamna belsug, anticipez putina zapada in cinstea aniversatului...

Incepe Postul

Cu pasi marunti, luna noiembrie ne-a intrat in case. O vreme indecisa, burnite reci, ceata, bruma groasa care ne aduce miros de iarna. Dar, peste toate astea, ca in fiecare an incepe sa se simta freamatul... nerabdarea... anticiparea.

A inceput Postului Nasterii Domnului si aceasta prima zi de post dezleaga, pentru mine, mirosul si senzatiile Sarbatorilor. Aceste patruzeci de zile sunt doar un lung sir de sarbatoare. Nu o sarbatoare din aceea cu petrecere ci o sarbatoare tihnita, luminoasa, o crestere frematanda pana la ziua Ajunului.
De cand ma tin minte, acest Post a fost unul foarte placut, asteptat, cu adevarat plin de bucurie. Mi-e cel mai usor sa inteleg, in acest post, necesitatea de a ne face aproapele semenilor nostri, de a privi in ochi un om atunci cand iti povesteste necazurile lui, de a cerceta adanc in interior ca sa gasesti fiecare resursa pe care o poti folosi in slujba celorlalti.

Cineva ma intreba, odata, daca a fi bun inseamna - neaparat - a fi milostiv. Am gasit zeci de exemple in care nu poate fi pus semnul egal intre cele doua, dar acum, in acest Post, cred ca este o perioada in care bunatatea insemna milostenie. Sunt asa de multe ocazii, asa de multe destinatii pentru darurile noastre, incat ar trebui sa avem patruzeci-de-zile foarte ocupate!

Inca din primele zile ale postului, in paralel cu marunta curatenie sapatamanala, incep sa decorez casa. Bucataria -vreo doua zile, sufrageria - inca vreo doua, apoi alta camera ... si tot asa. Lungesc treaba asta in asa fel incat punctul culminant sa fie impodobirea bradului.

Sa mai spun ca am deja pregatite casetele si CDurile cu colinde?
Adica cu asa ceva: http://www.youtube.com/watch?v=QkXKdtqy9Xc