Magia noptilor de iarna

A inceput sa ninga, au inceput noptile magice de iarna.
Intunericul musca tot mai devreme din trena zilei, luminile se aprind la ora cand, in zilele de vara, mori de cald sub razele soarelui torid.
In curte zgomotele s-au schimbat. Noptile de vara fosnesc fecund, miros greu, a vegetatie. Acum, aerul poarta fuioare de ceata iar printre ele se vad stelele urcate sus, in crucea cerului, alungate de aerul cu miros de zapada. Vara stelele stau agatate de acoperisul casei si de varful visinului cel mare din curte. Acum, sticlesc inghetate sus, foarte sus…
Merg, in lumina lunii, pe aleea de langa gard. Padurea este ascunsa in ceata, atat de multa ceata incat Dealul-cel-mare care strajuieste gradina la sud este transformat intr-o fantoma miscatoare din cauza fuioarelor argintii. Pamantul arat se vede intunecat, umezit, bosumflat din cauza bulgarilor ramasi dupa aratura de toamna. Doarme linistit, fara grija rasadurilor si a semintelor pe care i le incredintez primavara.
Cainele nostru merge pe langa mine, bucuros de plimbare, nepasator la frunzele ude pe care alunec uneori. Se opreste si adulmeca aerul, pufneste nemultumit de ce simte. Il linistesc “este noaptea de iarna, puiule, nu-i nimic rau dincolo de gard”…
Cand ceata incepe sa se risipeasca manata de vantul rece din est, apar primii nori si putin mai tarziu primii fulgi. Soptit, fara mare zarva, a sosit iarna. Ninge marunt, drept, netulburat de zgomote, luminat arar de cateva becuri razletite la casele oamenilor…

In linistea umeda ma gandesc la Magii care sunt porniti la drum si urmaresc Steaua care ii va duce la ieslea din Betleem, ii duce spre clipa din care incepem sa ne numaram anii. Magia acelor nopti, a noptilor calatoriei lor, o regasesc in fiecare iarna.
Peste cateva zile serbam ziua Sfantului Andrei, sfantul care ne-a invatat cum sa credem crestineste, apoi ziua Sfantului Nicolae cel darnic dar si pedepsitor deopotriva, sarbatori foarte dragi sufletului meu. In ambele zile, pe langa sarbatoarea sfanta anticipez momentul Craciunului, ca un tremolo intern, un abea-astept a ceva placut, asteptat, emotionant. Magia noptilor de iarna creste pe zi ce trece, odata cu calatoria Magilor. Si ca sa nu ne prinda nepregatiti, sunt gata sa cant colinde si odata intoarsa langa soba, sa ma incalzesc la flacara serpuitoare si timida a unui foc de vreascuri. Asemeni pastorilor de demult care, pazindu-si turmele, pretuiau taina luminii care risipeste intunericul.