vineri, 4 februarie 2011

Cartea cea Veche

Rasfoind paginile virtuale ale internetului, am ajuns aici, la o calatorie prin tara. Textul respectiv mi-a adus in fata o afirmatie despre un subiect mult discutat in ultimul timp: spre deosebire de alte natii, romanii nu vor sau nu isi dau interesul sa isi cunoasca trecutul si stramosii, nici macar pe cei personali. In Anglia, bunaoara, multe familii isi cunosc stramosii pana la 200 de ani in urma, lucru care in Romania nu se (prea) intampla.

Ca am invatat o istorie prelucrata, ca am avut manuale superficial intocmite cu adevaruri trunchiate, nimic nu mai conteaza in ziua de azi cand internetul iti ofera posibilitati nelimitate de informare, cand gasesti biblioteci intregi virtuale numai bune de citit. Un singur ingredient este necesar: curiozitatea, “motorul” dorintei de informare.
Cu toate acestea, e plin mediul inconjurator de tineri si mai putin tineri care rad ca la o gluma buna atunci cand stalcesc numele unui domnitor, sau se distreaza cand sunt intrebati de formarea poporului roman. Se va razbuna, la un momnt dat, aceasta ignoranta?

Am incercat sa gasesc cele mai vechi urme ale familiei mele, familie care m-a indemnat mereu (prin diversi membri ai ei) sa imi pun intrebari in legatura cu perioadele trecute, cu anii in care strabunii mei luptau pe front, participau la rascoala de la Flamanzi, sau primeau recunoasterea meritelor militare semnata de Titu Maiorescu in perioada cat a fost Prim Ministru. Cand comunistii au intrat cu forta in casa bunicilor si i-au confiscat bunicului meu sabia de Cavalerist, acesta a resimtit dezonoarea pana in maduva oaselor. Cu toate acestea, nu ne-a dat niciodata voie sa vorbim de rau Romania (si asta era inainte de 1989, cand incepusem sa discutam mult despre cat de “buni de nimic” suntem noi romanii), pentru ca tara nu are nicio vina ca, uneori, are conducatori care nu o merita….

Si cautand in bibliotecile familiei, am descoperit o carte. Copertile sunt din piele groasa, lucioase dupa drumul parcurs prin atatea maini, foile sunt mancate pe margini si rotunjite la colturi. In fiecare bucatica a ei poarta patina timpului. Cartea mea cea veche este un Ceaslov scris in alfabetul chirilic romanesc si cea mei veche mentiune care apare in ea este din anul 1814, an langa care apare si o nota in chirilica dar care este ilizibila.



Ce este impresionant la cartea mea ce veche este ca pe marginile foilor apar inscrisuri facute de stramosii mei. Cele mai vechi sunt, ca si cartea, scrise in grafica chirilica dar in limba romana, apoi apar insemnari in alfabet latin. O intreaga istorie de familie, dar si evenimente sociale/istorice sunt ascunse intre paginile fragile, ingalbenite si, uneori, patate de ceara. Pentru ca foarte multi ani paginile ei au fost citite la lumina lumanarii, apoi a opaitului.
Strabunicul meu, care se numea Haralambie are cartea de la bunicul lui, care se numea Constantin. M-a impresionat notita care apare in ianuarie, de ziua Sfantei Mucenite Tatiana: “la 12 ianuarie 1886 m-am insurat”. Apoi, mai tarziu, una din fiicele strabunului mei ii scrie si numele (Haralambie). Acesta adaugiri apar, in general, atunci cand cartea trece de la o generatie la alta, fiecare urmas simtindu-se dator sa completeze cu cate ceva cele scrise de parinti/bunici, intr-o minunata continuitate. Avand in vedere ca eu m-am casatorit in anul 1983, nu pot decat sa admir puntea de 100 de ani (fara 3 ani!) care leaga aceste doua evenimente.




Alt eveniment: “la 1907 mart 3 au fost revolutie in Bivolari”. Asadar rascoala din 1907 ajunsese in targul Bivolari, acolo unde traiau ei, iar istoria scrisa in manualele scolare cobora in Ceaslovul familiei mele.




Apare apoi o notita scrisa in chirilica, dar pe care nu o pot descifra si, mai jos, inca un eveniment notat: “La 8 Martie Sambata sau Cutremurat pamantul””. Aici cred ca este o inexactitate. Am cautat in notarile vechi si am gasit ca in 5 martie 1812 a fost un cutremur de 6,5 grade. Cred ca cineva a incercat sa “traduca” in litere latine scrierea din alfabetul chirilic, dar a gresit ziua (8 martie in loc de 5 martie). Daca ar fi valabila aceasta ipoteza atunci asta ar fi cea mai veche mentiune din Ceaslov (1812).

O alta notita: “1913 Mobilizare generala” si alta “1913 iunie 28 zile Au intrat armata Romana in Bulgaria”. In afara de evenimentele de familie care au considerat necesar sa le imortalizeze, dragii mei buni au scris aici si despre evenimentele care au marcat destinul tarii. Patrioti neconditionat, fara sa astepte neaparat ceva de la un guvern sau altul, au inteles sa mearga la razboi si sa lupte pentru ca daca nu era liniste in tara nu avea cum sa fie liniste nici in satul lor. Oricum m-au impresionat putinele scrisori pe care le-am citit din vremea aceea: se exprimau concis, fara multe cuvinte, fiecare vorba avand greutate. Cam la fel sunt si notele lor din Cartea cea Veche. Nici spatiul nu le permitea multe cuvinte, dar nici ei nu pierdeau timpul cu multa vorbarie…






Ce ar mai fi de spus? Ca mi-a fost drag din prima clipa de aceasta carte cu toate evenimentele cuprinse intre copertile ei, ca mi-a fost drag de bunii mei care considerau ca Ceaslovul trebuie sa existe in casa lor si ca trebuia mostenit de la o generatie la alta, ca au luat decizia de a nota in paginile lui momente de familie (nasteri, nunti, inmormantari) pentru ca in Anul Domnului 2011 un urmas al lor sa stie cum s-au petrecut toate aceste lucruri, dar au notat si framantari ale istoriei care le-au influentat existenta, pentru ca viata lor si viata obstei nu puteau fi separate.

Asa cum cartea mea a stat rabdatoare atatia ani, ascunsa modest printre acte si fotografii de familie, astepand momentul cand va putea comunica mesajul de peste ani, la fel trebuie sa mai existe carti vechi, acte vechi, fotografii care sa lege familii peste ani. De aceea, cred cu tarie ca si romanii stiu sa isi spuna istoria familiei cu 200 de ani in urma, chiar daca nu asta a fost prioritatea lor de pana acum. Atat ca trebuie sa militam cat mai mult pentru radacinile noastre si pentru valorile care ne-au format.
Bunii mei au fost oameni modesti, credinciosi, iubitori de familie si de neam, iubitori de tara si care niciodata nu au stat deoparte cand a fost nevoie de ei. Sunt sigura ca si acum sunt multi romani care simt la fel. Trebuie doar sa faca public acest lucru!

3 comentarii:

Admin Blog spunea...

Am si eu o carte similara scrisa cu litere chirilice. . .intra pe urmatorul link daca vrei



http://my-friendly-place.blogspot.com/2011/01/paw-shoes-pentru-cei-care-vor-sa-isi.html

Ana spunea...

Sunt sigura ca exista inca multe carti vechi romanesti. De asta si spuneam ca romanii pot inca afla multe despre istoria lor.
Pentru mine cartea are si o valoare sentimentala mare in afara de cea istorica.

Oleg Grafov spunea...

Am si eu asa 2 carti, doar ca sunt citeva pagini arse.