In viata de zi cu zi intalnim lucruri marete, necesare, logice dar care sunt trantite la pamant de modul in care sunt puse in practica. E strict necesar un drum, o sosea care ar scoate la lumina cateva localitati. Las’ ca au grija cei care au castigat licitatia sa faca varza din asfaltul ala sau din pietruirea drumului. Scoala in sat? Perfect, dar o construim gata “defecta”, ca doar mai avem nevoie de ceva materiale si prin curtile noastre.
O chestie tare am auzit-o povestita de un angajat al unei firme care intretine drumurile nationale. Vesel omul nostru ca are vopsea alba, multa tare, cu care sa isi oloiasca poarta si gardurile. Pai, cum de unde? Au adus astia de la drumuri, ca sa facem dungile albe de pe sosea si ii vopsea lux-antaia, are “neste crestale” in ea ca sa straluceasca noaptea. Au luat intai cate un bidonas, fiecare dintre cei care lucrau in tura de zi. Au plecat acasa cu “achizitia”, au vopsit usa, sau geamul cotetului, sau ce au avut fiecare prin gospodarie. Lucea bine de tot, numai ca se usca cam greu. Apoi, dupa ce s-a uscat, au constatat ca nu prea sta pe lemn, se cam cojeste… Intre timp, ceilalti colegi din alte schimbri, au luat si ei cate un bidonas, na sa nu ramaie mai prejos… Au tot dat garduri si porti, dar naravasa vopsea se tot cojea. Halal cristale, nici macar o poarta nu puteai vopsi cu ea. Dezamagiti profund, oamenii nostru si-au mai luat cate un bidonas, sa fie acolo, cine stie la ce o vor folosi!
Rezultatul: poarta vecinului meu arata de parca nu ar mai fi vazut vopsea de un deceniu, e scorojita toata, iar marcajele de pe sosea s-au sters deja de subtiri ce au fost trasate cu vopseaua ramasa in magazie. Vine ceata de toamna si multe masini vor ajunge in sant pentru ca nu vor vedea marginea drumului.
Dupa acelasi tipar: traim zilele recensamantului. Era necesar sa mai stim cati suntem intre granitele tarii. Nu de alta, dar vin alegeri si chiar sunt curioasa sa stiu cati participa la vot, adica cati la suta dintre cei care am mai ramas acasa. Pentru statistica probabil ca este necesar sa stim si cam cate locuinte avem in tara, sa aflam cate case revin pe capul fiecarui locuitor. Ar mai trebui sa stim si cati ortodoxi suntem, cati romi, cati maghiari… De aici, insa, asistam la inca un lucru bunisor cu care s-a dat de pamant. Din motive mizerabile sau dintr-o prostie fara seaman s-au compus niste formulare de recensamant care au revoltat oamenii. Ori ne-au considerat o turma docila, or nu au gandit deloc, dar sa ma lamureasca si pe mine Institutul National de Statistica de ce am primit intrebarea urmatoare: in afara de copiii pe care ii aveti, ati mai avut copiii care au trait fie si numai o ora???
Spectacolul este grotesc. Recenzorii, oameni instruiti la repezeala, asupra carora apasa presiunea media si revolta oamenilor, fac gafe cu duiumul si nu stiu cum sa scape mai usor. La noi in sat au fost doua echipe, una pentru numerele pare, alta pentru cele impare. Fiecare cu listuta proprie si hai la drum. Nu mai povestesc despre faptul ca anul trecut s-a schimbat numerotarea caselor in sat, dar nu toata lumea si-a pus tablitele noi cu numere, nici de faptul ca in sat sunt sase-sapte familii care sunt Dumitru Gradinaru iar lumea ii diferentiaza numai prin porecle, dar care porecle nu apar pe liste (evident) ….
Una dintre echipe, doua doamne in varsta, cumnate. Una nu aude prea bine, dar ambele sunt patrunse de importanta misiunii. Sunt imbracate cu haine bune, rujate, cu listele la vedere. Duminica dupa-amiaza pornesc la atac si striga din rasputeri la portile oamenilor. Dupa trei tentative esuate, le raspunde o batrana. Casuta ei e frumusica, ingrijita, dar este o casa batraneasca. Incepe tirul de intrebari, recitate frumos de una dintre recenzoare: suprafata bucatariei. Tacere. Pai, maica, eu am cuptior afara da’ am si un paravan cu aragaz. .. Ce sa zic la intrebarea aiasta? Ei, baba, o intrerupe mosul, da’ iarna nu gatesti la plita din casa? Aia nu-i bucatarie? Dezbaterile se aprind, dureaza destul, pana la urma pe formular apare scris: 5 mp. Gata, s-a rezolvat, anunta recenzoarea…
Tot asa, cu nedumeriri de o parte si de alta, intrebare dupa intrebare isi gasesc un soi de rezolvare. Din ce an e casa? Iar tacere. “Pai, mamaia me a primit-o de buna-sa, da’ era casa si inainte aicea.. Di cand ii casa aista mosule, ca mata iesti mai mare ca mini…” il imbranceste usurel babuta. Iarasi negocieri, iarasi discutii. Recenzoarea, putin plictisita, zice: sa pun anul 1930? Babuta incepe sa rada: maica, da’ eu m-am nascut aicea in casuta si eu mi-s din anul 1928. Bine, atunci trec 1925. Zis si facut… Inca o intrebare si gata: folositi inte .. .aaaa, folositi uinter… asta, adica folositi uinternuit?? Tacere. Mosul o ghionteste pe babuta: raspunde tu! Babuta, netezindu-si fusta: folosim, maica, de ce sa nu folosim, ca avem de tate in casa aista.. si nepotii ne aduc di tate… Da, folosim!
Formularul completat este asezat alaturi de celelate in geanta doamnelor recenzoare. Ies din casuta incalzita si merg la urmatoarea poarta. Striga tare: “ Cu numaratul! Cu recensamanatul!”
Nici 10% din formularul completat cu atata migala nu e valabil. Bietii oameni nauciti de atatea intrebari stupide si inutile, le pocnesc cum le vine la indemana. Scrie si mata ceva, sa nu zici ca nu ai fost si pe aici… cam asta e politica generala. Bani aruncati pe formulare, pe salariile recenzorilor, pe armata de statisticieni care vor centraliza datele si ne vor da rezultatele “cel mai tarziu la sfarsitul lui ianuarie”. Mi-e clar de pe acum ca vor fi niste date perfect inutile. Poate vom fi mai pe aproape cu numarul real, dar in rest…
La suprafata bucatariilor din Romania, va fi trecut cuptiorul, paravanul sau bucataria din casa matusii mele???
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu