marți, 27 decembrie 2011

Craciunul copilariei .. (II)

Putin mai tarziu, in anii de scoala, Craciunul nostru era format din … trei Craciunuri.

In functie de cum pica data de 25 decembrie (cand nu era liber in mod oficial), seara de ajun o petreaceam acasa, apoi a doua zi (dupa serviciul parintilor) megeam la casa parohiala la bunicii materni.

Fie ca mergeam in satul unde slujea bunicul meu, fie ca am mers apoi in Iasi, atmosfera era mereu aceeasi: colegi preoti adunati, voci care colindau intr-un fel in care ti se oprea respiratia, in care simteai ca ingerii intr-adevar s-au aratat pastorilor si ca acolo, in iesle, se nastea Matuitorul. Bunica aseza masa, prima masa de frupt dupa post, in camera buna unde era asezat si bradul. Cand binecuvanta bunicu masa, raspunsurile erau date de o “strana” formata din cinci –sase preoti! Mai bine ii ascultai pe ei binecuvantand, decat sa te asezi sa manaci…. Dupa aperitive, bunica aparea cu un cos de nuiele, acoperit cu un stergar, si ne spunea ca tocmai l-a gasit pe pragul usii de la bucatarie si ca nu stie ce ar putea fi acolo… toata lumea era foarte “surprinsa”, parintele Mihai Frunza (fost coleg de seminar cu bunicu) spunea ca el crede ca a venit Sfantul Nicolae pentru ca numai el lasa pe prag cadouri, ceilalti il contraziceau “nu, parinte, ca am fi auzit miscare pe la geamuri…”, bunica incepea sa scoata din cos colaci impletiti copti in rola, borcanele cu dulceata de cirese amare si stergare albe brodate. Fiecare mesean primea cate un stergar, un borcanel si un colacel, iar la sfarsit ramanea in cos un pachetel. Bunica isi punea ochelarii sa citeasca (ea nu a purtat ochelari pana la 90 de ani, vedea perfect), apoi si-i dadea jos pentru ca “nu inteleg ce scrie aici, e un nume dar nu-l inteleg….”, eu frisonam fiinda stiam destinatarul, dar nu voiam sa stric jocul. Intr-un final nerabdarea era prea mare ca sa nu sar direct in bratele ei si sa imi revendic cadoul.

Era atata caldura in jurul meselor acelora, asa de multa bucurie pentru ca traiam zilele Craciunului, desi povestesc despre anii in care preotii nu erau deloc bine vazuti in societatea romaneasca.

Apoi, la sfarsitul sapatamanii plecam spre bunii de pe tata. Acolo gaseam un altfel de Craciun. Casa era plina de copiii, ma intalneam cu verisoarele mele, ne povesteam cum a fost la fiecare dintre noi in seara de Ajun. Dupa prima emotie a sosirii si intalnirii, obligatoriu ne pregateam pentru Ajun-redivivus. Seara urma sa refacem Craciunul pe care nu am putut sa il petrec impreuna. Obligatia noastra era sa ne colindam familiie, asa ca trebuia sa repretam. Buna mea spunea ca participa la repetitiile noastre, in sensul ca ne “sprijina” cu un platou de prajituri. Alaturi rasarea si o farfurie cu struguri culesi tarziu, aproape stafiditi. Asta era desertul Craciunui nostru. La bucatarie lucrau mamele noastre, tata si unchiul meu erau cu bunicu prin curte si pe la magazia de vinuri….

Pe dupa amiaza, cand se insera, era asezata masa in sufragerie, cu fata de masa alba brodata, cu pahare stralucitoare. Bunica ne indica ce pahare sa scoatem pe masa “ca sa cinstim ziua asta mare”. Noi frisonam deja, fiinda venea clipa “spectacolului” nostru.

Cand toata lumea lua loc la masa, noi ne infofoleam bine si ieseam pe trepte, in fata casei mari, trageam usa dupa noi si asteptam cateva clipe. Eram emotionate foc…. Apoi bateam in geamul sufrageriei si strigam din rasputeri: au sosit colindatorii sa va vestim Nasterea Domnului.

Iar cand se dechidea usa de la intrare, bunii aprindeau toate luminile de la intrare si ii vedeam pe toti adunati in cadrul usii sa ne asculte ne tremura vocea de emotie si de placere… ne incurcam, nici vorba, cantam cat puteam de tare, insa cred ca niciodata nu am trait mai frumos colindele in copilaria mea.

Cantam tot ce stiam, o indemnam si pe cea mai micuta dintre verisoare (care avea vreo trei-patru ani) sa cante si ea, ne inghetau mainile si nasurile dar n-am fi vrut sa se termine. Intr-un final, reuseau parintii sa ne bage in casa, ne asezam la masa cea mare si frumoasa. Buna mancarea, e drept dar tot mai important era ce avea sa se intample la desert.

Noi mai mult frunzaream decat mancam, eram cu ochii pe bunica (saracuta era bolnava si mergea foarte greu) ca sa prindem momentul cand va deschide bufetul din sufragerie. Bufetul ala era un fel de vas plin de comori: acolo stateau platourile cu prajituri, zaharul candel sau bomboanele mentolate. Iar de Craciun acolo erau pitite cadourile noastre. Verisoarele mele care stateau langa bunici mai primeau cateva cadouase si in seara de Ajun, dar ale mele erau pastrate pentru ziua in care ajungeam si noi de la Iasi. Momentul cadourilor era, si aici, o joaca placuta. Bunica se prefacea ca incepe cu cei mari. Scotea un pachet, spunea ca este al lui bunicu, i-l dadea il sauta si ii ura multi ani. Eh, intelegeam noi cumva ca fiind seniorul familiei are priortate…..

Apoi mai scotea un pachet, il analiza si spunea ca este al lui tata, sau al unchiului meu. …. Deja era prea mult pentru noi si incepeam foiala pe scaune, buna se uita peste ochelari la noi si radea incetisor. Atunci incepea sa ne dau noua cadouasele, ne ccocotam in varful patului cel mare din dormitor si ne jucam pana tarziu, in noapte.

Din zilele Craciunului si pana dupa Anul Nou strazile rasunau de pocnetul harapnicelor (nu existau pocnitorile moderne), iar inspre Anul Nou apareau pocnitorile cu carbid si tevi de metal. Zilele pe care mi le amintesc eu erau pline de stralucirea sarbatorii in sine, cu mancaruri simple, cadouri ieftioare dar facute din suflet, unele facute de mana, in casa dar daruite cu mare drag. Nimeni nu era uitat, pentru fiecare se impletea un fular sau o pereche de masnusi daca altceva nu stiai ce ai putea sa ii daruiesti. Iar copiii, ei se bucurau de colinde si uraturi, de dulciuri, de lumanarile colorate sau de artificii. Nu stiam pe atunci despre roboti cu baterii, de lasere sau de jocuri electronicre dar nu as da pe nimic amintirea serilor de sanius.

Toate bucuriile care insoteau sarbatoarea Nasterii Domnului ne faceau sa simtim ca petreceam o sarbatoare foarte importanta, cu adevarat motiv de inseninare pentru toti crestinii.

3 comentarii:

Loredana spunea...

Sarbatori frumoase!

Anonim spunea...

La mulţi ani!

Ana spunea...

La multi ani, multa liniste si bucurii adevarate!
cu drag,
Ana