Aveti nadejde

Bucurati-va, simtiti din toata inima aceasta zi, nadajduiti ca totul va fi mai usor si mai frumos.
Si, mai ales, primiti din umilul lacas din Bethleem vestea Nasterii. Necunoscuta atunci, neasteptata decat de cativa oameni, dar atat de asteptata acum, atat de dorita!

Craciun Fericit si luminos!

Craciunul copilariei mele (I)

Craciunul din copilaria mea… Amintiri pe care mi le-au provocat prietenele mele….

Craciunul copilariei este o suma de imagini, sunete, gusturi si mirosuri pe care nu le pot asocia decat cu fericirea, bucuria si o mare placere de a fi impreuna cu familia.

In functie varsta pe care o aveam atunci cand s-a petrecut evenimentul de care imi amintesc, Craciunul a fost serbat in familie putin diferit.

Pana a fi la scoala, locuiam intr-o casa cu doua camere, bucatarie si o veranda lunga. Camera mea avea unul dintre geamuri spre aceasta veranda, iar din pat vedeam perfect aceasta fereastra…. Evident bradul era asezat pe veranda in dreptul acelui geam si in fiecare an imi promiteam fierbinte, cu zeci de juraminte personale ca nu voi adormi nici la pranz, nici seara, ca sa prind momentul aparitiei cadourilor. Incepeam sa concep strategii de a sta treaza inca de prin octombrie, dar totul era inutil.

Traditia era ca bradul sa fie impodobit de toti trei membrii familiei (mama, tata si eu), cantam colinde (nu erau casetofoane pe atunci), asezam icoana Nasterii Domnului in varful bradului. La sfarsit imi revenea sacina sa asez bucatelele de vata pe varfurile crengutelor si sa intind prin casa ghirlandele de hartie la care mesterisem de vreo luna….

Mama incepea treaba la bucatarie, tata o ajuta .. si nimic nu indica faptul ca un membru al familiei fierbea de nerabdare! Nu puteam intelege! Cum de ai mei erau asa de calmi cand inca nu aparusera cadourile sub brad? Chiar nu erau curiosi daca vor primi ceva? Si eu? Eu ce aveam sa primesc din ceea ce scrisesem pe lista lasata pe streasina casei (acolo era “oficiul postal” al Sfantului Nicolae!)

Ma frasuiam ceva vreme, apoi deschideam radioul sau televizorul (unde nimic nu marca sarbataorea). Inevitabil, dupa o zi agitata si in tensiunea asteptarii …adormeam. Adormeam mereu cu fata spre geamul unde vedeam bradutul, vedeam lumanarile colorate pe care mama le aprindea alaturi de brad, in doua sfestnice de metal. Uneori, pentru ca veranda nu era incalzita, pe marginea geamului se forma gheata si mie mi se parea ca special se abureste usor geamul pentru ca eu sa nu vad momentul magic al sosirii cadourilor.

Cred ca de aici mi se trage placerea deosebita de a primi si de a oferi cadouri. A fost, mereu, un moment la care nu am renuntat in familia noastra. A doua zi, dimineata, imi venea sa ma bat pentru ca adormisem si nu asa oricum ci dormisem toata noaptea fara sa simt/aud nimic. Mama imi tot spunea ca Sfantul Nicolae are cizme cu talpa moale si nu se aude cand calca, dar eu nu credeam ca poate sa se miste chiar fara niciun zgomot!

Dupa ce imi trecea supararea – moment care nu il puteam, totusi prelungi prea mult – zburam spre brad. Starea aceea cand vezi cadoul, frumos impachetat si iti face placere numai cand il vezi asa, stand frumusel acolo … apoi emotia despachetarii si, intr-un final, bucuria, explozia cadoului primit. Doamne, ce frumos poti incanta un copil…

Privind retroactiv, imi dau seama ca mama si tata nu aveau asa de multi bani incat sa imi cumpere toare nazbatiile la care visam eu (desi erau infinit mai putine jucarii pe atunci…), dar mama avea grija sa le impacheteze asa de fumos, sa le aseze cumva artistic, cu beteala printre ele, cu bombonele si mici jucarioare asezate pe ele, incat mi se parea o intreaga poveste sa ajung la fiecare dintre acele pachete.

La fel de important, mama avea grija sa existe cadouri si pentru ei doi, chiar daca acolo impacheta ceva despre care tata stia deja, dar mie imi crea senzatia ca toata familia a fost in atentia Sfantului, ca toti am fost cuminti si am meritat cadouri!

Imi sunt asa de dragi amintirile astea, aschii de imagini, de tresaltari de inima. Am incercat sa pastrez si eu in familie aceste traditii, mereu am asezat ciubotelele noastre cu beteala, cu globuri mici, ca sa fie – chiar si acolo, langa usa – un aer de sarbatoare.

Apoi, cand am crescut, chiar si dupa “dezvaluirea” identitatii celor care faceau surprizele, parintii mei nu au renuntat la jocul cadourilor. Discutii subtile, amagitoare (nu asa, directe, ce vrei cadou pentru…), fiecare pe fiecare incerca sa il traga usor de limba, mama ma coopta “hai, ajuta-ma sa aflu ce ar vrea tata cadou”, tata imi spunea “ingandurat”: “nu prea stiu ce ar vrea mama cadou, sa vad cum ma descurc…”. Ma prindea jocul asta si nu imi dadeam seama ca de fapt tinta eram eu decat mai tarziu, cand sub brad aparea exact ce imi doream pentru anul acela.

Miercurea fara cuvinte

Ceata de toamna ....

Sfantul Nicolae

Inceput de decembrie, seara rece, ceata sta inca atarnata de crengile de jos ale copacilor. Acusi, la adapostul intunericului va incepe sa creasca, sa umple vaile, luminisurile padurii, curtile intunecate. E frig, iar in aerul rece se ridica fuioare de fum.
In toate sobele ard bucatile de lemn, jarul aprins raspandeste lumina si caldura indiferent cat de mica este casa in care este aprins focul. Uneori se mai aude cate un harapnic pocnind. Copilandrii mai mari inca sunt pe ulita si-si incearca indemanarea.
Un fior strabare fiecare prag de casa, nasuri mici sunt strivite de sticla in incercarea de a vedea fiecare miscare de pe ulita. E seara de ajun a marii sarbatori a Sfantului Nicolae. In aer pluteste inca mirosul placintelor coapte azi, pentru ca fiecare gospodarie sa il primeasca in cinste pe Sfantul musafir.
Bunul Sfant, darnic si corect, si-a facut loc in inima tuturor, mari si mici deopotriva. Fiecare picatura din dragostea lui pentru Hristos s-a transformat in minuni, in daruri, in pilde de viata pentru ca altfel cum ai putea iubi pe cineva care poate – dupa judecarea faptelor tale - sa iti aduca un cadouas sau .. o varguta?
Bun, cadoul il inteleg, poate spune oricine, dar varguta? Varguta de ce fie o optiune? Insa uite ca Bunul Sfant Nicolae are puterea sa transforme si aceasta varguta intr-un dar. Crenguta care foloseste ca varga se pune in apa, in dimineata acestei zile si, printr-o minunata intamplare in preajma Anului Nou aceasta crenguta va avea flori! Flori albe, de primavara, semn ca anul va fi bun si rodnic…

An de an am urmarit miracolul primilor muguri aparuti pe crengute, apoi varful lor a pocnit si micutele petale albe s-au aranjat frumos intr-o splendida floare. Masa de Anul Nou am impodobit-o cu aceste flori, spre mirarea si incantarea musafirilor. Bunul Sfant Nicolae isi trimetea, in felul acesta, semnul pana la inceputul Anului urmator…

Cred cu tarie ca Sfantul Ierarh Nicolae ne ajuta, face minuni oricand ne rugam lui cu credinta. Cred cu tarie ca pe Sfantul Ierarh Nicolae, pastorul cel milostiv, nu-l putem praznui mai cu cinste decat prin aceea de a-i urma pilda iubirii sale de oameni.
Si mai cred cu tarie ca strabunii nostri au stiut, cumva, ca vor veni ani, vremuri, in care vom avea nevoie de o scoala a bunatatii ceresti. Din acest motiv, ne-au lasat zeci de biserici cu Hramul Sfantului Ierarh Nicoale, pentru a avea locul unde sa mergem la aceasta “scoala” a bunatatii!


“Prea Sfinte Nicolae, grabeste si ne scoate pe noi din nevoile noastre acestea de acum; si mantuieste turma credintei crestine cu rugaciunile tale”.

A inceput

A sosit decembrie, parfum de Craciun, de sfinte sarbatori.
Repet, mi-ar place ca luna decembrie sa tina vreo cinci luni (macar)!

Asa ca am inceput decorarea casei: vol.I

Dulapurile:


Partea de sus a geamurilor:



Iar dupa ce am terminat treaba, m-am tratat cu o cana cu vin fiert, cu multa scortisoara si o portocala. "Pazite" de un omulet de zapada:



Bucurati-va, lasati sufletul sa vi se umple de frumusetea zilelor pe care le traim.