Inceputul Postului Nasterii Domnului

Am ajuns si in acest an in prima zi a Postului Nasteri Domnului. In afara de repetatele intrebari "cand a trecut timpul?", "parca acum eram in Postul Adormirii Maicii Domnului", incepem sa ne punem intrebari legate strict de acest inceput de post pentru ca avem multe de facut in legatura cu noi si pentru noi.
Cateva cuvinte ale Parintelui Teofil Paraian le consider minunate pentru inceputul Postului Nasterii Domnului:

<< Domnul Hristos a asemanat Sfanta Impartasanie cu painea, cu painea cea de toate zilele si a zis: "Cine mananca din painea aceasta viu va fi in veci. Daca nu veti manca trupul Fiului Omului si nu veti bea sangele Lui, nu veti avea viata in voi. Trupul Meu este adevarata mancare si sangele Meu, adevarata bautura" (Ioan 6, 51,53,55). Domnul Iisus Hristos n-a dat impartasirea ca pe o recompensa, ca pe un dar, celor care duc o viata exceptionala, ci a dat-o ca pe un ajutor. Painea pe care o mancam este ajutor ca sa traim! Cine nu mananca - moare, cine mananca - traieste! Asa se intampla fizic, asa se intampla si spiritual.
Domnul Iisus Hristos i-a invatat pe oameni sa fie buni, sa ierte, i-a invatat sa creada, i-a invatat sa se smereasca, i-a invatat sa aiba ingaduinta. Adica toata Evanghelia este un fel de impartasire, toata Evanghelia este un fel de Intampinare a Domnului nostru Iisus Hristos si o intampinare a noastra pentru Mantuitorul nostru Iisus Hristos.

Evanghelia este impartasire si Cuvantul lui Dumnezeu este Trup al lui Dumnezeu, in inteles spiritual. Pentru a ne impartasi, trebuie sa ne incadram intr-o viata care sa ne faca pe cat posibil vrednici, desi, pana la urma, invrednicirea cea adevarata ne-o da Domnul Iisus Hristos: "Invredniceste-ne, Doamne, in seara aceasta fara de pacat.", "Invredniceste-ne, Doamne, in ziua aceasta fara de pacat.", "Invredniceste-ne, Doamne, sa zicem: Tatal nostru."
Sunt niste lucruri pe care Dumnezeu ni le da in masura in care suntem sinceri, ni le da in masura in care facem randuiala in viata noastra, in masura in care nu fortam lucrurile ca sa intram cu haina murdara intre oameni cu haine curate. Cerem de la Dumnezeu invrednicire speciala si credem ca Dumnezeu ne invredniceste la masurile noastre.

Tare imi place mie imprejurarea aceea istorisita in Sfanta Evanghelie de la Marcu, in legatura cu omul care a zis: "Cred, Doamne! Ajuta necredintei mele" (Marcu 11, 24). Domnul Hristos nu a zis: "Daca n-ai destula credinta n-am ce-ti face! Sa-ti inmultesti credinta si apoi stam de vorba", ci l-a ajutat cu credinta cata a avut-o! Este foarte important lucrul acesta: sa ai dorinta de mai mult, ca sa primesti invrednicirea de la Dumnezeu. Si dupa ce te invrednicesti din partea lui Dumnezeu de unirea cu Domnul nostru Iisus Hristos, sa zici: "Da-ne noua sa ne impartasim mai adevarat" (nu numai atat, la masura aceasta, ci la masuri mai mari, la masura cea mai mare cu putinta) cand? "in ziua cea neinserata a imparatiei Tale". >>



Sa ne ajute Dumnezeu sa fim mult mai impaciuitori, sa avem timp pentru toate si pentru lucruri cat mai frumoase.
Pentru a fi cat mai constienti de nevoile celor din jur as vrea sa vad cat mai multi oameni care chiar se intereseaza de ceea ce au nevoie cei din jur.
Din acest motiv am hotarat ieri sa continui sa strang lucrurile de care are nevoie o familie din vecini, familie careia i-a luat foc casa. Saptamanile trecute am adunat pentru ei hainute (au trei copii), farfurii, pahare, prosoape de baie si de bucatarie, o saltea. Intre timp am mai strans cateva perdele. Iar ieri, dupa amiaza, am strans din toata camara cratite, oale, tigai, capace care am considerat ca nu imi sunt strict necesare si care le pot folosi ei. Ca de fiecare data cand trec cu mana prin lucruri pe care nu le folosesc in mod curent, mi-am dat seama de doua lucruri: in primul rand ca praful se aduna prin cele mai nebanuite unghere si ai de sters si spalat peste tot. In al doilea rand, am vazut - inca odata- cat de multe lucruri care nu sunt chiar de srticta necesitate se pot aduna prin casa. Strangem inconstient, adunam prin rafturi si apoi ne plangem ca nu avem loc sa ne miscam . Singurul lucru bun la mania asta a cumparatului este ca atunci cand am de ajutat pe cineva stiu exact unde sa ma duc: in dulapurile mele!
Daca am renunta mai des la surplusul de "bagaje" din rafturile noastre le-ar fi bine si celor care au nevoie de ajutor, dar ne-ar fi bine si noua pentru ca ne putem misca in spatii mai largi.
Pot spune cu toata bucuria ca ma simt minunat atunci cand pot face asa ceva. Sa ne ajute Dumnezeu sa avem mereu parte de astfel de bucurii!