Sigur vine!

Zapada e inca pana la genunchi si scartaie la suprafata. E un strat de gheata care o intareste asa incat fiecare pas e ca mersul pe luna... Apas tare cu talpa bocancului ca sa sparg crusta si apas stratul alb. Cu greu simt pamantul sub picior si pasesc. Urmeaza alt pas greoi si apoi inca unul...

Toata padurea e incremenita intre albastrul cerului si albul zapezii, singurele dare inchise la culoare sunt trunchiurile copacilor. Nu e liniste in padure, ba chiar e mai forfota decat mi-am imaginat: aud scatii, multe vrabii zgomotoase, apoi vantul care frige obrajii si aduce lacrimi in ochi din cauza frugului.

M-am abatut de la poteca pentru ca tigancila batrane din sat mi-au spus ca pe la poalele dealurilor abrupte as putea gasi petece de pamant dezgolit de zapada si poate, sub magia vantului, acolo sa fi aparut vreun fir de ghiocel. Zapada insa nu s-a lasat topita de nicio raza de soare mai indrazneata, e peste tot, pe sub crengile joase, inca troienita pe langa tufari. Smocuri de crengi fragede rupte de animale, alb virgin neatins de picior de om, iarna e inca stapana pe padurea de langa casa.

Si totusi.... si totusi ceva ma face sa adulmec aerul cu un miros mai altfel decat in miezul iernii, lumina e mai blanda, poate o imblanzeste ciripitul din varful copacilor sau poate pozitia schimbata a soarelui o face. Ceva e altfel in padurea mea, e ca un fel de sigur-vine, o asteptare frematatoare. Ma lipesc de un trunchi de copac si privesc cerul.Pana si norii mi se par mai calzi decat cei din iarna si acolo e un mesaj ca sigur-vine...

Drumul spre casa il fac iar prin zapada inalta si inghetata la suprafata. Odata ajunsa in curte dau vestea cea mare: sigur vine primavara! Se simte in toata padurea inca inghetata!