Ce copiii eram! Doamne, cand ma gandesc cu cate emotii asteptam imbratisarile acelea si cat de frica imi era sa nu apara cineva sa ne certe. Era inainte de '89 si imi era frica sa nu considere careva ca stam intr-o pozitie prea indecenta pentru moralitatea lor...
Prelungeam intalnirile noastre de seara, plimbarile lungi pe strazi,cat puteam de mult, gandind cum sa fac sa rarefiez timpul.
Drumul spre casa era un continuu regret ca ziua se termina si intalnirea noastra e gata. Ne desparteam in scara blocului, sprijiniti de calorifer, unde mai furam cateva sarutari. Si acolo imi sarea inima din piept sa nu comenteze ceva vecinii sau sa nu deschida ai mei usa sa ma cheme in casa...
Cam asa erau intalnirile noastre in anii aceia! Se apropie ziua in care aniversam prima noastra intalnire si acest lucru mi-au adus in fata ochilor crampeie de intamplari. Sa fim sanatosi si sa imbatranim frumos cu amintirile noastre.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu